Approved by Marianne Poulsen

Certified Nutrition Advisor

signature
avatar
Publicat pe

Reducerea comparativă a depozitului de țesut adipos visceral după o scădere în greutate în urma unei diete cu sau fără exerciții aerobice la subiecții obezi: un studiu de intervenție personalizat de 12 săptămâni

– by T. Christiansen, et al. (2009).

Introducere

Obezitatea reprezintă acumularea de grăsime, depozitată atat in țesutul adipos al pielii, cât și în jurul organelor interne ( țesut adipos visceral – TAV ). Obezitatea, în special excesul de țesut adipos visceral, este asociată cu sindromul metabolic care duce la creșterea morbidității și mortalității. În schimb, acumularea de grăsime corporală în țesutul adipos subcutanat gluteo-femural ( TAGF) este în general mai puțin asociată cu probleme de sănătate. Aceste descoperiri sugerează că distribuția grăsimilor și în special raportul dintre TAV și TAGF pot fi importanțe pentru complicațiile de sănătate legate de obezitate. Scăderea în greutate cu efect preferențial asupra depozitului de țesut adipos visceral (TAV) ar putea avea beneficii clinice importante. În acest studiu, am investigat efectul independent și combinat al exercițiilor regulate și al pierderii în greutate în urma unei diete asupra distribuției grăsimii corporale.

Metode

Control randomizat: i) doar exerciții fizice (EXO; 12 săptămâni de exerciții fizice fără restricție de dietă), ii) dietă hipocalorică (DIO; 8 săptămâni de dietă cu energie foarte scăzută (VLED 600 kcal/zi (Nupo)) urmată de 4 săptămâni- dietă de menținere a greutății) și iii) dietă hipocalorică și exerciții fizice (DEX; 8 săptămâni VLED 800 kcal/zi (Nupo + supliment de 150-200 kcal) + o dietă de menținere a greutății de 4 săptămâni combinată cu exerciții fizice pe parcursul celor 12 săptămâni). Au fost incluși în program șaptezeci și nouă de bărbați și femei obezi. Distribuția grăsimii corporale a fost cuantificată prin tehnologia imagistică cu rezonanță magnetică (RMN).

Rezultate

În grupul EXO, scăderea în greutate (3,5 kg) și reducerea relativă a TAV (18%) au fost semnificativ mai scăzute în comparație cu pierderile în greutate din grupurile DIO și DEX (12,3 kg; P≤0,01) și cu reducerea TAV-ului. (30-37%; P≤0,001). În toate cele trei grupuri, reducerea relativă a TAV a fost mai mare în comparație cu reducerea masei de grăsime (FM; combinând toate depozitele de grăsime determinate prin RMN; P≤0,01 pentru toate comparațiile). Modificările TAV au fost asociate cu modificări ale FM și raportate la rata inițială TAV/FM (r2=0,72; P≤0,01).

Concluzii

Mișcarea nu are efecte suplimentare asupra reducerii depozitului de TAV, în comparație cu efectele majore doar ale dietei hipocalorice. În plus, efectele exercițiilor per se asupra TAV-ului sunt relativ limitate. Efectele asupra depozitului de TAV sunt strâns asociate cu modificările FM total.

Pentru studiul complet, click aici.

Toate articolele despre Studii Clinice